Phoenix

Asculta razele soarelui cum se izbesc de turturi.
Priveste aripi arzande cum se transforma in cenusa.
Simte respiratia fragila a fiintei pure ce tocmai a renascut.

Oriunde te-ar purta pasii, sub ei vor incolti mistere si minuni.
Frumusetea ultimei lumanari ce te asteapta palpaind, sa-ti frangi degetele in lumina ei. Sa cuprinzi cu ele intunericul sufletului meu.

Capul care va cadea

Se apropie momentul cand sabia iarasi va taia, inima iarasi se va frange. Se va frange la nesfarsit, acea secunda blestemata picurata intr-un infinit ocean al timpului.

"Si capul va cadea insangerat la pamant, la pamant", murmura vocea sfidatoare. Tristetea e o gheara ce-ti frange simturile pana cand ceata linistitoare a nebuniei acopera mintea obosita. Si o amuteste. Ceata in care pana si iluziile palesc, se pierd, abandonate, leagane firave din panza de paianjen care nu te mai pot sustine deasupra prapastiei.

"Si capul va cadea insangerat la pamant, la pamant", spune vocea mereu, regina unui intuneric asurzitor. Fum, fum, mult fum...

"Si capul va cadea insangerat, la pamant".

Si fiindca nu te-ai predat, vei infrunta moartea, umilinta, si te vei imbaia in raul durerii, ca intr-un final... dar am ajuns oare la final?

Aha... inca nu te lasi...

Fantome

Odata ca niciodata, intr-un vis, timpul lasa urme apasate de pasi in nisipul orelor trecute.

Calatoria inspaimantatoare pentru care ai da totul numai s-o simti cum iti incolteste sub piele, a inceput.

Si simti sufletul cum ingheata, amutindu-si cantecele.

Dar iti continui drumul singuratic prin paduri intunecate, iar crengi ascutite, din ce in ce mai ascutite, iti smulg particele de inima. Si tu calci in continuare pe spini, durere atat de intensa si de placuta. Pentru ca te apropii... De cine?

Nici tu nu mai stii. Dar continui sa lupti.
Pentru cine?
Odata ca niciodata...

Nonsens de culori

Inchide ochii si deschide-ti sufletul, lasa-ti pasii sa viseze pe treptele slab luminate care te conduc... usor, usor, usor ca briza marii lovindu-se de stanci.
Mintea ta, trandafirul, si gandurile tale, roua ascunsa printre petale. Aminteste-ti iubirea, aminteste-ti curajul si trezeste-ti simturile...
Apusul se inchide intr-o corabie ce pluteste printre razele soarelui scapatand.
Ti se destainuie viata. Si culorile ce te-au inconjurat sunt balsamul ce-ti invaluie trupul obosit si insangerat...

Dans si aripi

Aripi fragile se topesc in lacrimi,
Fluturele este
prins in capcana incandescenta a unui felinar.
Sufletul sau ars si mototolit
zace aruncat printre intunecate picturi in carbune
si nimic nu pare sa-l mai ridice la cer.

Furtuna

Nori grei planau deasupra marii, fulgere albe brazdand din timp in timp intunericul lor de cerneala.
Priveau nemiscati, ca doua stanci vii pierdute in furtuna.
Plaja ramasese pustie, doar a lor.

El o imbratisa, sarutandu-i vesel obrajii.

-Priveste cerul! Ii spuse. Citeste-l! Spune-mi, ce vezi?
-O herghelie de cai, alergand salbatici si liberi.
-Dar suntem liberi...
-Uite! Un balon cu gaz!
-Gandesti interesant, zambi el.
Ea se incrunta facandu-l atent:
-Un balon adevarat!

Intr-adevar, in departare, un balon cu gaz zbura haotic, prins in dansul nebunesc al furtunii.

-Oare ce-or face acum cei din balon? Il intreba ea ingrijorata.
-Probabil ca este cea mai frumoasa experienta din viata lor, ii raspunse el calm.
-Si daca ii va lovi un trasnet?
-Nu cred ca le pasa. Sunt liberi. Pentru ca atunci cand ti-ai privit spaima in ochi fara sa clipesti, chiar fie si pentru o secunda, ai devenit cu adevarat liber.

Se topira amandoi intr-un sarut, in ploaia torentiala care tocmai incepuse sa curga.

Expeditie la capatul lumii (3)

Lavinia intra in micutul parc, imprejmuit de case vechi, care ani de-a randul ii pastrase visele si ii ascultase dorintele.

Tei inalti o mangaiau cu umbra lor in timp ce desena.

Incerca sa sa concentreze si sa ignore gandurile care o infiorau si ii intunecau sufletul. Insa desenul prindea viata, valuri de teama inundand ochii personajului. Apoi flacarile, care inghiteau tot.

Arsurile de pe mana stanga ii aduceau mereu aminte de accident. Incendiul care arsese din temelii vila in care locuia impreuna cu parintii ei. Din fericire, nimeni nu fusese ranit grav.
Insa cosmarul... Mereu acelasi cosmar.

"Totusi, astazi va fi o zi speciala."

De-odata, un tanar inalt, brunet, cu ochi verzi si limpezi se apropie de ea.
Inima Laviniei incepu sa bata cu putere.

-Buna. Scuza-ma ca te deranjez, pe aici este vreun club, bar, orice, numit Arena? Am cautat peste tot... trebuie sa duc asta cuiva, si ii arata un caiet.

Lavinia zambi. Matusa Sara ii vorbise de multe ori despre Arena: "Niciodata sa nu intri acolo! Acolo este casa diavolului!". Tot cartierul o cunostea pe Matusa Sara: ghicea in cafea, in carti si in palma.

-Da, este la cateva strazi distanta de aici! Pot sa te conduc! raspunse fata. "O ocazie perfecta pentru a-l vizita pe diavol" isi spuse ea amuzata.

-Multumesc. Numele meu este Sorin.
-Lavinia, incantata!

Intr-adevar, acea zi parea a fi mai mult decat promitatoare.

Expeditie la capatul lumii (1)

Pasea cu greu prin furtuna alba.
Stia ca trebuie sa se concentreze, sa lupte, sa-si pastreze mintea limpede. Dar viscolul acela cumplit ii ingheta gandurile.

Degeaba incerca sa se orienteze dupa mica busola.
Corpul incepuse sa-l tradeze. Cazu in genunchi, lipsit de speranta.
Deodata un zambet ii contorsiona chipul inghetat. La nici zece metri in fata lui se ridica o pestera.

In interiorul pesterii, desi ferit de viscol, linistea si intunericul il sufocau. Se simtea pierdut intr-o noapte neagra fara de sfarsit. Acest loc ii inspira o frica instinctuala, frica unui copil de intunericul in care ghiceste umbre, dar continua sa inainteze. Spatiul se micsora din ce in ce mai mult, obigandu-l sa se tarasca.

La capatul celalat palpaia o lumina.
Se grabi catre iesire, agatandu-se parca de lumina care devenea din ce in ce mai clara.

Dorin astepta ca din moment in moment perdeaua visului sa se rupa si sa se trezeasca undeva, in pustiul inghetat din Siberia. Pentru ca iesirea din pestera il condusese intr-un un oras, in mijlocul unei veri caniculare.

Pestera disparuse.

Trecatorii il priveau mirati, deoarece era inca imbracat in hainele lui groase si era incaltat in bocanci cu coltari.

Melancolic

Degetele lui managiau pagina ingalbenita, sorbindu-i intelesul. Noaptea plutea in camera slab luminata.
Brusc, lasa cartea sa cada si se ridica de pe fotoliul vechi, indreptandu-se spre fereastra deschisa. Satul se lasa invaluit in lumina lunii pline.
Isi aducea aminte acel apus, rapa, dealul de pe care se zareau luminile oraselului indepartat.

"Uneori, as vrea sa uit de tot. Sa alerg pe marginea rapei. Sa plutesc printre stele... sa pot saruta cerul."

O pala de vant ii mangaie obrajii inlacrimati.

"Uneori, as vrea sa uit de tot.
Poate daca ar exista o vraja, un descantec, pe care sa-l rostesti si dintr-o data tristetea sa se topeasca."

"Nu-i nimic", ii raspunse noaptea.
"Inchide ochii si asculta-mi cantecul.
Pana maine, totul va fi numai un vis."

Nu cred

Nu cred in derivate, integrale, in numere in general. Cred in dragoste, speranta si compasiune.
Trairi atat de puternice incat sunt de nedefinit. Incat nu pot fi inchise intr-o simpla ecuatie matematica.
Cred in puterea unui zambet aruncat la intamplare, pe strada.
Cred ca ar trebui sa invatam sa zambim mai des.

Nu cred in savanti. Mai degraba cred in nebuni. Unii isi imagineaza ca traiesc intr-un viitor care sfideaza limitele stiintei. Isi imagineaza ca pot materializa obiecte cu puterea mintii sau ca se pot teleporta.
Mie mi se par vizionari.

Nu cred in grafice. Dar cred ca, din pacate, fericirea a devenit invers proportionala cu trecerea timpului.
De aceea, cred ca ar trebui sa traim clipa.

Carpe diem!