Arzande dorinte

...::poezie dudista scrisa impreuna cu cea mai buna prietena a mea::...

ganduri albe ca cerneala
imprastiate in neant
se ciocnesc in ecouri pierdute
ale unor egouri ranite
uneori ecourile infloresc precum vara trandafirii
si se vestejesc pierdute in uitare
uitarea insasi m-a uitat, descompusa
sictirita imi aprind o tigare
ce imi parjoleste mintea si ma arde
de parca viata e ceea ce ramane..doar scrum si fum
un azi plumbuit, dar un maine scufundat in culoare
un suflet pierdut,un suflet pur ce tocmai va fi corupt
suntem arzatori precum gheata si reci precum para focului, nici ingeri, nici demoni, ci doar ce ramane intre ei
abisul nostru este mintea,infernul ce arde sunt sentimentele si pasiunile perfide
ne scufundam in fiecare secunda dar in aceeasi secunda iesim la suprafata
o secunda dilata a fericirii ce-o visam
si totusi suntem niste risipitori

Destin

Pendula din lemn. Masina de scris veche inconjurata de petale ofilite de trandafir. Camera mirosind intens a coji de portocale.

O raza pierduta se odihnea pe chipul sau ingandurat.
Deschise fereastra lasand aerul proaspat de octombrie sa-l invaluie.

"Te iubesc".

Pleca grabit.

Aleea imprejmuita de tei imensi il conduse catre bancuta lui albastra.
Liniste.

"Te iubesc."

Doar fosnetul frunzelor aramii si toamna.

Observa ca pe zidul din spatele bancutei aparuse un desen. Un copac imens, o fata cu o carte in mana, langa ea o pisica si inscriptia: "Visul este destin".

"Te ..."

Se aseza pe bancuta albastra si incepu sa viseze la o camaruta mirosind intens a portocale, la o masina de scris veche inconjurata de petale ofilite de trandafir, la o pendula din lemn.