Cantecul Ielelor

Valuri de frunze uscate cresteau in bataia vantului, spargandu-se apoi in artificii oranj.

Ma plimbam prin padure, ca de obicei, impresurata de vibratiile fluierului unui strain. Probabil canta de cealalta parte a padurii fiindca se auzea destul de slab.

Mi-am continuat drumul, ratacind prin labirintul muzicii.

Doina se auzea din ce in ce mai clar. Am inceput sa alerg. Priveam soarele cum scapata printre copaci, un soare de toamna, un soare de matase.

"In curand va fi bezna", mi-am zis ingrijorata, dar nu puteam sa ma opresc. Crengi uscate mi se prindeau de haine si imi zdreleau pielea dar nu ma puteam opri din fuga aceea nebuneasca spre nicaieri.

Pentru ca, un gand mi-a perforat mintea, nu mai exista nici un drum de intoarcere, ca si cum s-ar fi dizolvat in cantecul asta, pana adineaori sublim, acum devenit brusc grotesc. M-am ratacit in propria-mi minte, la limita devenirii cuiva nou, poate chiar strainul ce canta la fluier...

Nu stiu...
Nu mai stiu...
Sincer, am uitat!

Peisajul romanesc

Cand ma intorceam ieri seara de la facultate am surprins o imagine care m-a marcat.

Mi se parea a fi o seara foarte calduroasa. Eram imbracata intr-o camasa roz, peste care purtam paltonul gros.

Pe trecerea de pietoni observ o femeie, pierduta parca in intuneric, avand privirile ratacite, in picioarele goale. Ce frig trebuie sa-i fi fost! Mergea incet, incet, incet de tot, de parca la fiecare pas ar fi avut de indurat o durere cumplita. Ce bolnava trebuie sa fi fost!

Hainele ei ponosite aduceau cu peisajul social al Romaniei, o tara pierduta in ceata nepasarii.
Avem ecrane colorate in fiecare statie de metrou, construim o catedrala de milioane de euro in timp ce unii oameni sufera de foame si de frig.

Dar ca sa nu inchei intr-o nota trista, imediat ce voi termina facultatea, o sa am grija de astfel de oameni. Promit!
Nici voi n-ar trebui sa ramaneti indiferenti!

It's up to you, Romania!

Calator

Calator stingher, ateptandu-ti trenul intr-o halta rece, nestiind daca vei mai ajunge vreodata la destinatie. Ai vrea sa intorci limbile ceasului care iti arata sfidator: "prea tarziu".

Si astepti.

Toamna nu-ti ofera decat vantul rece care-ti zgarie obrajii.
Te zgribulesti in tine si astepti.

Ia trecutul care se prafuieste undeva intr-un sertar si mototoleste-l, apoi arde-l, lasandu-i ultimele scantei sa se stinga in mainile tale obosite.

Si astepti, astepti la nesfarsit.



sursa imagine


Dar simti iubirea, un fluture cu aripi fragile, palpitand usor deasupta sufletului tau. Flacara sperantei inca mai arde, desi uitata, desi slaba.

Intoarce clepsidra!

Inima-ti bate din ce in ce mai repede, ca ritmul crescand al unei melodii. Si iti dai seama ca, din clipa in clipa, trenul va sosi! Si daca esti nerabdator, drumul nu-i atat de lung pana-n halta urmatoare. Sau pana la gara principala.

Pentru ca nu mai esti obosit.



sursa imaginii

Strain

Strain ratacit intr-o zi plumburie de noiembrie.

Strain pasind fara noima pe alei inguste.

Cat de tare trebuie sa strig pentru ca strigatul meu, captiv si el in strigatul altcuiva, sa fie, intr-un final, auzit?