Phoenix

Asculta razele soarelui cum se izbesc de turturi.
Priveste aripi arzande cum se transforma in cenusa.
Simte respiratia fragila a fiintei pure ce tocmai a renascut.

Oriunde te-ar purta pasii, sub ei vor incolti mistere si minuni.
Frumusetea ultimei lumanari ce te asteapta palpaind, sa-ti frangi degetele in lumina ei. Sa cuprinzi cu ele intunericul sufletului meu.

Capul care va cadea

Se apropie momentul cand sabia iarasi va taia, inima iarasi se va frange. Se va frange la nesfarsit, acea secunda blestemata picurata intr-un infinit ocean al timpului.

"Si capul va cadea insangerat la pamant, la pamant", murmura vocea sfidatoare. Tristetea e o gheara ce-ti frange simturile pana cand ceata linistitoare a nebuniei acopera mintea obosita. Si o amuteste. Ceata in care pana si iluziile palesc, se pierd, abandonate, leagane firave din panza de paianjen care nu te mai pot sustine deasupra prapastiei.

"Si capul va cadea insangerat la pamant, la pamant", spune vocea mereu, regina unui intuneric asurzitor. Fum, fum, mult fum...

"Si capul va cadea insangerat, la pamant".

Si fiindca nu te-ai predat, vei infrunta moartea, umilinta, si te vei imbaia in raul durerii, ca intr-un final... dar am ajuns oare la final?

Aha... inca nu te lasi...

Declaratie de Iubire

"Unii oameni isi aud clar vocea inimii si traiesc dupa cum le cere ea.
Astfel de oameni ori innebunesc ori ajung legende."

Pumnale infipte in pieptul meu sangereaza amintiri. Da, ma gandesc iarasi la baiatul pe care l-am iubit, si-a murit. Sau... N-A MURIT!
Poate -NU, nu "poate", NU spune "poate", ci "SIGUR", fii sigura de asta - ne vom reintalni la un colt de vis.
"Imi vei saruta buzele arse si-mi vei alunga temerile cu privirea ta blanda, ca odinioara".
"Asa va fi, iti promit."

Si nu cred in raul din jurul tau, si il neg. Si pentru ca eu nu cred in el, el nu exista. N-a existat, si nu va exista.
"Nu-ti face griji, dragul meu, sunt aici pentru tine ca sa te apar, voi fi ingerul (sau demonul) tau protector."
"Stiu..."

Si mi-as vinde sufletul pentru o picatura de tine, l-as imbraca in foc si l-as arunca in cel mai adanc abis, numai sa stiu ca pret de o clipa...
Ca pret de o clipa imi vei fi alaturi.

Nebunie

Ce este realitatea? O suma de vise, o intersectie de trairi.

Odata am iubit un baiat. Pentru cei din jur el nu era decat turnul de fildes in care ma baricadasem. Fiindca nu era real.

Si-n fiecare seara il ascultam vrajita cum imi povesteste despre fericire, despre vise si sperante.
Vocea lui calma imi mangaia fiinta.

Pana cand a murit. A disparut din mintea mea, si am inceput sa gandesc normal.
Sa fiu un om normal, sa ma pierd in multime. Sa fiu exact ca toti ceilalti, ratacita in mediocritate.

Si m-am trezit asta seara, intrebandu-ma "DE CE?".

Sa nu mai visezi, esti penibila. Sa nu mai vorbesti obscen, doar ai 21 de ani ce naiba? Nu te mai ascunde dupa naluci.

DE CE? Pentru ca voi n-aveti curaj sa pictati in culori, ati tavalit toata aceasta uriasa panza a vietii in nuante de gri?!
DE CE? De ce sa nu zambesc?
De ce sa nu spun ce simt? Pentru ca pe voi va sperie si vreti sa va protejati... Pentru ca va e frica de culori.

Balet pe gheata

Noaptea zambea cu sclipiri de turturi.

Ratacea pe strazile pustiite, purtand in ochi suferinta, coagulata in lacrimi inghetate. Niciun trecator, niciun suflet.
"Pentru ca este Craciunul...", ofta ea.
Incepu sa alerge. Vantul ii ardea obrajii, insangerandu-i.
Cheiul Dambovitei, pustiu si alb, ii ocrotea fiecare din respiratiile ei sacadate.
"Uita... Uita, si priveste-mi stelele cum licaresc numai pentru tine", ii vorbea cerul.
"Dar nu-mi pasa de stele...", raspunse ea trista.

Alerga de mult timp. Voia sa ajunga in Cismigiu, la patinoar, locul care-i ascundea dorintele, sperantele si grijile in fiecare iarna.

Ajunse.
Ca niciodata se simtea pierduta. Patinoarul isi pierduse farmecul. Era doar ea. Si vantul, care urla printre copaci.

"Craciun fericit!"
"Craciun fericit!" si dintr-o dintr-o data sufletul ei scanteie de bucurie.
Se intorse si-i privi chipul cu teama de a nu avea in fata o naluca.
-Te-ai intors...
-N-am mai urcat in tren. Mi-era frig, frig in suflet, totul inghetase fara tine.
Asa ca am venit in singurul loc unde as fi putut gasi vreo urma de caldura... spuse, si ii saruta obrajii zdreliti.
Lumea se contopi intr-un sarut cald.

Dorinta

Intuneric alb.

Imi zambesc turturii. Pasii mei sapa grote in zapada proaspat ninsa.

Niciun sunet, si ma pierd inca odata printre ecourile tacerii. Paradoxal, tacerea are muzica ei. Un fluier, o vioara si vocea femeii care-si canta dorul.
Fulgii danseaza nebuneste pe aceasta ciudata melodie, odata cu sufletul meu.

Dintr-o data parca ma transform... nu mai sunt aici.
Blocurile devin munti si copacii din micile gradini se contopesc intr-o padure.

Ai auzit urletul lupului?