De cealalta parte a lunii

Batranele grinzi din lemn scarsneau din cand in cand in intuneric. Noaptea inghitise fiecare coltisor acoperit de panze de paianjen, fiecare carte legata in piele de pe fiecare raft al bibliotecii, soba veche din sufragerie in care focul se stinsese.
O singura lumanare ca un luceafar pierdut intr-un univers de cerneala, licarea firav in camera Biancai.

Fata zacea nemiscata cu ochii pironiti pe usa care parca voia sa se deschida, ca din spatele ei sa razbeasca umbre infricosatoare, corpuri stranii si contorsionate. Urlete mute ii strapungeau creierul. Ii vedea desi nu ii vedea, ii auzea desi nu ii auzea. Frica se ghemuise adanc in sufletul ei singuratic. Si cata suferinta adunase de-a lungul timpului, incapabila sa sparga gheata neincrederii si sa urle SINGURA IMPOTRIVA TUTUROR!

Isi amintea cum se refugia la munte, in poiana din spatele cabanei si isi urla tristetea, intocmai ca un lup. Urla impotriva fricilor ce o cuprindeau in fiecare noapte. Impotriva celor care de-a lungul timpului au incercat s-o ingenuncheze si s-o condamne. Impotriva tuturor tiranilor si judecatorilor.

Tacere.

Doar urletul viscolului dezlantuit.

Si de-odata...

Parca o picatura de vis s-ar fi oglindit in ceata amara a realitatii, indulcind-o...

Pentru ca in fata ei statea o creatura ciudata, formata numai din ochi. Ochi de diferite culori, cu diferite sentimente, ochi tristi, ochi ingandurati, ochi tineri si veseli, ochi plini de sperante. Multimea de ochi parca reunea insasi intelepciunea. Si oricat de infricosatoare ar fi parut aceasta aparitie, nu mai simtea frica.

"De astazi, nu-ti va mai fi teama", au fost singurele cuvinte are nalucii, dupa care aceasta disparu ca si cum n-ar fi fost.

Expeditie la capatul lumii (4)-Arena

Sorin privi intimidat cladirea imensa ce spinteca cerul. Geamurile sparte de la etajele superioare ii zambeau parca amenintator. Nori grei se adunasera deasupra Arenei, intunecandu-i si mai mult structura ruginita. "Locul perfect unde s-ar putea ascunde diavolul",gandi Lavinia amintindu-si de sfaturile matusii ei.

-Heeei, salutare! Interesanta constructia, asa-i? Prespun ca vreti sa intrati?

Sorin si Lavinia se intoarsera mirati catre persoana care le vorbise.
Primul lucru pe care l-au observat a fost privirea jucausa a tinerei: doi ochi caprui, imensi, ii fixau cu atentie.

-Liliana! se prezenta ea. Incantata! Cu ce intentii pe-aici?

Sorin scoase caietul misterios din ghiozdan si i-l arata:

-L-am primit impreuna cu o minune, dar mai multe trebuie sa stie Mael... ai idee cine este sau cum il pot gasi?

-Mael detine localul acesta. Sunt o gramada de povesti despre el... Se spune ca undeva, in Arena, exista o camera speciala pe care Mael o deschide numai spre dimineata, cand pleaca majoritatea clientilor. Odata ce-ai intrat acolo ti-ai pierdut mintile. Insa... daca rezisti... destul... fara sa inebunesti... ti se va implini o dorinta. Eu o sa astept astazi, pana dimineata -stiu ca sunt multe ore la mijloc... Dar am o gramada de dorinte!

Liliana deschise hotarata usa din lemn putrezit.

Unele locuri au o personalitate aparte care te te uimeste si te reduce la tacere. Sorin, Lavinia si Liliana se aflau intr-un astfel de loc. Imensele grinzi din lemn, mesele din lemn masiv, tavanul inalt ii faceau sa se simta mici. Era ceva, ceva care le taia respiratia.

La una dintre mese doi barbati discutau. Primul dintre ei, inalt, brunet, cu parul incalcit si ochi scanteietori, celalt blond, tuns scurt, imbracat intr-o haina de iarna, imblanita, complet absorbit de ceea ce ii povestea interlocutorul lui.
Liliana se strecura ca o umbra in spatele lor.
Cel brunet se ridica si isi conduse prietenul in fata unei porti inalte. Liliana isi stapani cu greu un tipat de bucurie. Incaperea fermecata! Cand brunetul deschise usa, navali inauntru si inchise usa dupa ea.

Se simtea usoara, usoara, atat de usoara incat ar fi putut zbura. O padure deasa i se dezvaluia, crescand odata cu privirea ei.
Copacii dansau nebuneste in bataia furtunii. Liliana incerca sa se adaposteasca de vantul care o ingheta, de ploaia care o uda pana la piele. Se arunca la radacina unui copac. Inchise ochii: mii de culori ii invadara mintea. Simtea cum spatiul se strange in jurul ei. Deschise ochii si se trezi in cea mai adanca bezna. Parca sufletul ei s-ar fi transformat in plumb, greutatea lui obligand-o sa cada la pamant.

Expeditie la capatul lumii (3)

Lavinia intra in micutul parc, imprejmuit de case vechi, care ani de-a randul ii pastrase visele si ii ascultase dorintele.

Tei inalti o mangaiau cu umbra lor in timp ce desena.

Incerca sa sa concentreze si sa ignore gandurile care o infiorau si ii intunecau sufletul. Insa desenul prindea viata, valuri de teama inundand ochii personajului. Apoi flacarile, care inghiteau tot.

Arsurile de pe mana stanga ii aduceau mereu aminte de accident. Incendiul care arsese din temelii vila in care locuia impreuna cu parintii ei. Din fericire, nimeni nu fusese ranit grav.
Insa cosmarul... Mereu acelasi cosmar.

"Totusi, astazi va fi o zi speciala."

De-odata, un tanar inalt, brunet, cu ochi verzi si limpezi se apropie de ea.
Inima Laviniei incepu sa bata cu putere.

-Buna. Scuza-ma ca te deranjez, pe aici este vreun club, bar, orice, numit Arena? Am cautat peste tot... trebuie sa duc asta cuiva, si ii arata un caiet.

Lavinia zambi. Matusa Sara ii vorbise de multe ori despre Arena: "Niciodata sa nu intri acolo! Acolo este casa diavolului!". Tot cartierul o cunostea pe Matusa Sara: ghicea in cafea, in carti si in palma.

-Da, este la cateva strazi distanta de aici! Pot sa te conduc! raspunse fata. "O ocazie perfecta pentru a-l vizita pe diavol" isi spuse ea amuzata.

-Multumesc. Numele meu este Sorin.
-Lavinia, incantata!

Intr-adevar, acea zi parea a fi mai mult decat promitatoare.