Nonsens de culori

Inchide ochii si deschide-ti sufletul, lasa-ti pasii sa viseze pe treptele slab luminate care te conduc... usor, usor, usor ca briza marii lovindu-se de stanci.
Mintea ta, trandafirul, si gandurile tale, roua ascunsa printre petale. Aminteste-ti iubirea, aminteste-ti curajul si trezeste-ti simturile...
Apusul se inchide intr-o corabie ce pluteste printre razele soarelui scapatand.
Ti se destainuie viata. Si culorile ce te-au inconjurat sunt balsamul ce-ti invaluie trupul obosit si insangerat...

Declaratie de Iubire

"Unii oameni isi aud clar vocea inimii si traiesc dupa cum le cere ea.
Astfel de oameni ori innebunesc ori ajung legende."

Pumnale infipte in pieptul meu sangereaza amintiri. Da, ma gandesc iarasi la baiatul pe care l-am iubit, si-a murit. Sau... N-A MURIT!
Poate -NU, nu "poate", NU spune "poate", ci "SIGUR", fii sigura de asta - ne vom reintalni la un colt de vis.
"Imi vei saruta buzele arse si-mi vei alunga temerile cu privirea ta blanda, ca odinioara".
"Asa va fi, iti promit."

Si nu cred in raul din jurul tau, si il neg. Si pentru ca eu nu cred in el, el nu exista. N-a existat, si nu va exista.
"Nu-ti face griji, dragul meu, sunt aici pentru tine ca sa te apar, voi fi ingerul (sau demonul) tau protector."
"Stiu..."

Si mi-as vinde sufletul pentru o picatura de tine, l-as imbraca in foc si l-as arunca in cel mai adanc abis, numai sa stiu ca pret de o clipa...
Ca pret de o clipa imi vei fi alaturi.

Balet pe gheata

Noaptea zambea cu sclipiri de turturi.

Ratacea pe strazile pustiite, purtand in ochi suferinta, coagulata in lacrimi inghetate. Niciun trecator, niciun suflet.
"Pentru ca este Craciunul...", ofta ea.
Incepu sa alerge. Vantul ii ardea obrajii, insangerandu-i.
Cheiul Dambovitei, pustiu si alb, ii ocrotea fiecare din respiratiile ei sacadate.
"Uita... Uita, si priveste-mi stelele cum licaresc numai pentru tine", ii vorbea cerul.
"Dar nu-mi pasa de stele...", raspunse ea trista.

Alerga de mult timp. Voia sa ajunga in Cismigiu, la patinoar, locul care-i ascundea dorintele, sperantele si grijile in fiecare iarna.

Ajunse.
Ca niciodata se simtea pierduta. Patinoarul isi pierduse farmecul. Era doar ea. Si vantul, care urla printre copaci.

"Craciun fericit!"
"Craciun fericit!" si dintr-o dintr-o data sufletul ei scanteie de bucurie.
Se intorse si-i privi chipul cu teama de a nu avea in fata o naluca.
-Te-ai intors...
-N-am mai urcat in tren. Mi-era frig, frig in suflet, totul inghetase fara tine.
Asa ca am venit in singurul loc unde as fi putut gasi vreo urma de caldura... spuse, si ii saruta obrajii zdreliti.
Lumea se contopi intr-un sarut cald.

Culori

Asculta-mi inima. Toarce.

Asupra mintii mele s-a coborat o perdea de cenusa care imi ingheata gandurile.
Vreau s-o rup. S-o mototolesc si s-o arunc.

Frici se tarasc pe fragile panze de paianjen. Vreau sa le destram, sa le cos si din ele sa-mi impletesc un leagan.
Leagan care sa ma ajute sa sarut cerul cu degetele picioarelor.
Caci fricile te inspira. Te inspira cel mai mult atunci cand le cuprinzi in palme ca sa le mangai, cand te minunezi de toata splendoarea lor in loc sa vrei sa fugi.


Dar strada pe care pasesc ramane aceeasi, inca neatinsa de vreo culoare ratacita.
Un gri din care astazi am sa evadez.

Sa caldim din nou o prisma de culori.

Jertfa

..::o alta poezie dudista, scrisa impreuna cu prietena mea::..


Un fluier plange cu lacrimi de cenusa
cuprinde-ti simtirile in ritmul vietii
ce palpita in interiorul inimii tale ca fragilele aripi ale unui fluture
de ce sa nu reinvii din propria ta cenusa ?
cenusa esti si cenusa vei fi
atunc i cand fericirea cere jertfa arzanda
lasa cuiele sa-ti perforeze degetele tocite si fierul sa-ti arda pieptul insangerat
durerea purificatoare ce-ti amplifica abisul in care te-ai cunfundat
lasa-ti demonii sa-ti iasa din sufletul chinuit
caci asupra durerii domneste fericirea, cum asupra noptii domneste palida luna
de ce mereu fericirea-i o durere si durerea e singura fericire permanenta ?
asa ca poti sa razi cand vrei sa plangi caci fericirea-i totuna cu durerea
suntem pierduti intre patimi si nu putem rupe lanturile ce ne leaga de durere...

Expeditie la capatul lumii(2)

O ploaie torentiala rece, de noiembrie, alungase trecatorii. Ramasese doar el, stingher, pe o banca din parculetul amenajat in intersectie.
Cu fiecare picatura de ploaie, cate o molecula din disperarea care il ardea pe dinauntru se stingea.
Isi aducea aminte accidentul acela teribil, strigatul ei perforandu-i mintea.

"Ceilalti nu inteleg. Oare stiu, oare banuiesc macar cum este sa fii captiv in strigatul cuiva?"

Se ridica de pe banca furios. Strazile i se dezvaluiau gri si pustii.

Pasii l-au purtat pe langa floraria din coltul intersectiei, iar ochii i s-au odihnit o clipa pe crizantemele din glastra. Un strop de frumusete, ca o mangaiere in tot delirul acela...

Isi aprinse o tigara. Chipul ei se confunda cu imaginea crizantemei.

Ajuns acasa, controla din instinct cutia postala. Cu uimire descoperi un caiet mototolit. Il lua cu grija si il deschise. Dintre pagini aluneca o crizantema presata.

"Sorin, nu-ti pierde speranta. Te astept pe Arena. Mael", scria pe prima pagina. Un sentiment ciudat il cuprinse, ca si cum inima sa ar fi fost de foc, ca si cum fiecare respiratie a sa ar fi cutremurat pamantul.

Inainte de a-si da seama clar ce face, o lua la fuga spre spital. Alerga prin ploaia din ce in ce mai rece, insa corpul lui ardea.

Intra in salon, asezandu-se langa patul ei. Nici o miscare. Coma profunda.
Era atat de frumoasa... Lua floarea presata si o aseza pe perna ei.
O saruta. Ca si cum ar fi fost tot ceea ce ar fi putut face.
Dintr-o data aparatele la care era legata innebunira.
Dana deschise ochii, acoperindu-l intr-o privire calda.


2.00 AM. Caldura sufocanta nu-l lasa sa adoarma.
Sorin se trezi si incepu sa cotrobaie prin sertarul biroului. Gasi ce cauta, caietul. Trecuse aproape un an de la acel miracol.
Intr-adevar, caietul i-a redat speranta. Insa bucuria trezirii Danei, job-ul in paralel cu facultatea l-au oprit sa cerceteze mai departe inscrisul.
Deschise computerul si tasta "Arena Bucuresti" pe Google.

Intro

Ridica-te si indrazneste.
Desfa o sticla de sampanie pe malul marii si priveste cerul instelat,
care pare sa te cuprinda, impreuna cu cineva drag.
Savureaza-ti inghetata fara sa te mai gandesti la cate E-uri si calorii contine.
Acorda-ti timp, din cand in cand, si priveste apusul. Chiar si printre blocuri. Sau luna.

Deschide-ti sufletul.
Urmeaza-ti visele. "Shoot for the moon! Even if you fail, you'll land among the stars!"

Cam despre asta este blogul meu. Despre mici bucurii, despre pofta de viata, despre risc.

Uneori si despre amintiri. Imi imaginez amintirile din liceu ca o cutie cu praline: dulci,
cu forme care mai de care mai interesante, fiecare cu gustul ei unic. Liceul a fost cea mai placuta perioada din viata mea -as you may guess.

Acum sunt studenta. O sa mai scriu din cand in cand si despre viata de student.
O sa mai scriu...
Dar acum inchei cu un zambet si va salut pe toti cei care ati citit aceasta insemnare!
Peace!