Expeditie la capatul lumii (4)-Arena

Sorin privi intimidat cladirea imensa ce spinteca cerul. Geamurile sparte de la etajele superioare ii zambeau parca amenintator. Nori grei se adunasera deasupra Arenei, intunecandu-i si mai mult structura ruginita. "Locul perfect unde s-ar putea ascunde diavolul",gandi Lavinia amintindu-si de sfaturile matusii ei.

-Heeei, salutare! Interesanta constructia, asa-i? Prespun ca vreti sa intrati?

Sorin si Lavinia se intoarsera mirati catre persoana care le vorbise.
Primul lucru pe care l-au observat a fost privirea jucausa a tinerei: doi ochi caprui, imensi, ii fixau cu atentie.

-Liliana! se prezenta ea. Incantata! Cu ce intentii pe-aici?

Sorin scoase caietul misterios din ghiozdan si i-l arata:

-L-am primit impreuna cu o minune, dar mai multe trebuie sa stie Mael... ai idee cine este sau cum il pot gasi?

-Mael detine localul acesta. Sunt o gramada de povesti despre el... Se spune ca undeva, in Arena, exista o camera speciala pe care Mael o deschide numai spre dimineata, cand pleaca majoritatea clientilor. Odata ce-ai intrat acolo ti-ai pierdut mintile. Insa... daca rezisti... destul... fara sa inebunesti... ti se va implini o dorinta. Eu o sa astept astazi, pana dimineata -stiu ca sunt multe ore la mijloc... Dar am o gramada de dorinte!

Liliana deschise hotarata usa din lemn putrezit.

Unele locuri au o personalitate aparte care te te uimeste si te reduce la tacere. Sorin, Lavinia si Liliana se aflau intr-un astfel de loc. Imensele grinzi din lemn, mesele din lemn masiv, tavanul inalt ii faceau sa se simta mici. Era ceva, ceva care le taia respiratia.

La una dintre mese doi barbati discutau. Primul dintre ei, inalt, brunet, cu parul incalcit si ochi scanteietori, celalt blond, tuns scurt, imbracat intr-o haina de iarna, imblanita, complet absorbit de ceea ce ii povestea interlocutorul lui.
Liliana se strecura ca o umbra in spatele lor.
Cel brunet se ridica si isi conduse prietenul in fata unei porti inalte. Liliana isi stapani cu greu un tipat de bucurie. Incaperea fermecata! Cand brunetul deschise usa, navali inauntru si inchise usa dupa ea.

Se simtea usoara, usoara, atat de usoara incat ar fi putut zbura. O padure deasa i se dezvaluia, crescand odata cu privirea ei.
Copacii dansau nebuneste in bataia furtunii. Liliana incerca sa se adaposteasca de vantul care o ingheta, de ploaia care o uda pana la piele. Se arunca la radacina unui copac. Inchise ochii: mii de culori ii invadara mintea. Simtea cum spatiul se strange in jurul ei. Deschise ochii si se trezi in cea mai adanca bezna. Parca sufletul ei s-ar fi transformat in plumb, greutatea lui obligand-o sa cada la pamant.

Expeditie la capatul lumii(2)

O ploaie torentiala rece, de noiembrie, alungase trecatorii. Ramasese doar el, stingher, pe o banca din parculetul amenajat in intersectie.
Cu fiecare picatura de ploaie, cate o molecula din disperarea care il ardea pe dinauntru se stingea.
Isi aducea aminte accidentul acela teribil, strigatul ei perforandu-i mintea.

"Ceilalti nu inteleg. Oare stiu, oare banuiesc macar cum este sa fii captiv in strigatul cuiva?"

Se ridica de pe banca furios. Strazile i se dezvaluiau gri si pustii.

Pasii l-au purtat pe langa floraria din coltul intersectiei, iar ochii i s-au odihnit o clipa pe crizantemele din glastra. Un strop de frumusete, ca o mangaiere in tot delirul acela...

Isi aprinse o tigara. Chipul ei se confunda cu imaginea crizantemei.

Ajuns acasa, controla din instinct cutia postala. Cu uimire descoperi un caiet mototolit. Il lua cu grija si il deschise. Dintre pagini aluneca o crizantema presata.

"Sorin, nu-ti pierde speranta. Te astept pe Arena. Mael", scria pe prima pagina. Un sentiment ciudat il cuprinse, ca si cum inima sa ar fi fost de foc, ca si cum fiecare respiratie a sa ar fi cutremurat pamantul.

Inainte de a-si da seama clar ce face, o lua la fuga spre spital. Alerga prin ploaia din ce in ce mai rece, insa corpul lui ardea.

Intra in salon, asezandu-se langa patul ei. Nici o miscare. Coma profunda.
Era atat de frumoasa... Lua floarea presata si o aseza pe perna ei.
O saruta. Ca si cum ar fi fost tot ceea ce ar fi putut face.
Dintr-o data aparatele la care era legata innebunira.
Dana deschise ochii, acoperindu-l intr-o privire calda.


2.00 AM. Caldura sufocanta nu-l lasa sa adoarma.
Sorin se trezi si incepu sa cotrobaie prin sertarul biroului. Gasi ce cauta, caietul. Trecuse aproape un an de la acel miracol.
Intr-adevar, caietul i-a redat speranta. Insa bucuria trezirii Danei, job-ul in paralel cu facultatea l-au oprit sa cerceteze mai departe inscrisul.
Deschise computerul si tasta "Arena Bucuresti" pe Google.

Expeditie la capatul lumii (1)

Pasea cu greu prin furtuna alba.
Stia ca trebuie sa se concentreze, sa lupte, sa-si pastreze mintea limpede. Dar viscolul acela cumplit ii ingheta gandurile.

Degeaba incerca sa se orienteze dupa mica busola.
Corpul incepuse sa-l tradeze. Cazu in genunchi, lipsit de speranta.
Deodata un zambet ii contorsiona chipul inghetat. La nici zece metri in fata lui se ridica o pestera.

In interiorul pesterii, desi ferit de viscol, linistea si intunericul il sufocau. Se simtea pierdut intr-o noapte neagra fara de sfarsit. Acest loc ii inspira o frica instinctuala, frica unui copil de intunericul in care ghiceste umbre, dar continua sa inainteze. Spatiul se micsora din ce in ce mai mult, obigandu-l sa se tarasca.

La capatul celalat palpaia o lumina.
Se grabi catre iesire, agatandu-se parca de lumina care devenea din ce in ce mai clara.

Dorin astepta ca din moment in moment perdeaua visului sa se rupa si sa se trezeasca undeva, in pustiul inghetat din Siberia. Pentru ca iesirea din pestera il condusese intr-un un oras, in mijlocul unei veri caniculare.

Pestera disparuse.

Trecatorii il priveau mirati, deoarece era inca imbracat in hainele lui groase si era incaltat in bocanci cu coltari.