Nebunie

Ce este realitatea? O suma de vise, o intersectie de trairi.

Odata am iubit un baiat. Pentru cei din jur el nu era decat turnul de fildes in care ma baricadasem. Fiindca nu era real.

Si-n fiecare seara il ascultam vrajita cum imi povesteste despre fericire, despre vise si sperante.
Vocea lui calma imi mangaia fiinta.

Pana cand a murit. A disparut din mintea mea, si am inceput sa gandesc normal.
Sa fiu un om normal, sa ma pierd in multime. Sa fiu exact ca toti ceilalti, ratacita in mediocritate.

Si m-am trezit asta seara, intrebandu-ma "DE CE?".

Sa nu mai visezi, esti penibila. Sa nu mai vorbesti obscen, doar ai 21 de ani ce naiba? Nu te mai ascunde dupa naluci.

DE CE? Pentru ca voi n-aveti curaj sa pictati in culori, ati tavalit toata aceasta uriasa panza a vietii in nuante de gri?!
DE CE? De ce sa nu zambesc?
De ce sa nu spun ce simt? Pentru ca pe voi va sperie si vreti sa va protejati... Pentru ca va e frica de culori.

Calator

Calator stingher, ateptandu-ti trenul intr-o halta rece, nestiind daca vei mai ajunge vreodata la destinatie. Ai vrea sa intorci limbile ceasului care iti arata sfidator: "prea tarziu".

Si astepti.

Toamna nu-ti ofera decat vantul rece care-ti zgarie obrajii.
Te zgribulesti in tine si astepti.

Ia trecutul care se prafuieste undeva intr-un sertar si mototoleste-l, apoi arde-l, lasandu-i ultimele scantei sa se stinga in mainile tale obosite.

Si astepti, astepti la nesfarsit.



sursa imagine


Dar simti iubirea, un fluture cu aripi fragile, palpitand usor deasupta sufletului tau. Flacara sperantei inca mai arde, desi uitata, desi slaba.

Intoarce clepsidra!

Inima-ti bate din ce in ce mai repede, ca ritmul crescand al unei melodii. Si iti dai seama ca, din clipa in clipa, trenul va sosi! Si daca esti nerabdator, drumul nu-i atat de lung pana-n halta urmatoare. Sau pana la gara principala.

Pentru ca nu mai esti obosit.



sursa imaginii