Aburi inghetati plutesc deasupra abisului incandescent,
si inimile intunecate ale cerului pulseaza, sangerand.
Fara armura, scut ori sabie.
Fara aripi stralucitoare,
navingand pe marea blestemata a fricii,
Nu poti uita cate talazuri te-au lovit,
asteptand razele purificatoare ale Soarelui.
Dragonul legat in lanturi de smarald respira flacari,
flacari calauzitoare,
In timp ce asteapta dorinta sa-l elibereze.
El va zbura deasupra muntilor de argint si va saruta stelele si luna,
Cautand prin labirintul viselor ochii marii si sufletul cerului.
miercuri, 20 iunie 2012
vineri, 10 februarie 2012
De cealalta parte a lunii 2
Furie amestecata cu trasaturi hotarate de pensula pe panza alba. Culori aruncate nebuneste, ca intr-o furtuna, lasand in urma caracteristici fine ale aripii de inger. Rosul purpuriu al sangelui, albastrul turcoaz al marii, galbenul plin al soarelui. Melanj de rogvaiv.
O picatura de vopsea portocalie se amesteca cu sangele ce-i tasnea din buzele muscate.
Firava raza de soare ce strapungea fereastra murdara ii mangaie chipul ingandurat. Liliana inchise ochii.
De cate ori o infuria ceva, Liliana picta. Se gandea la oamenii pentru care nu era deca o ratacita, o bucatica de nimic. Cat au nedreptatit-o toti! Cum lovea cu pumnii in pereti pana acestia se invineteau si tasnea sangele!
"Dar astazi n-ar trebui sa ma simt asa." isi spuse ea in timp ce aseza pesulele si culorile in cutiutele lor. "Astazi o sa primesc niste raspunsuri".
Se spala, privindu-si scarbita chipul in oglinda. Isi aminti ca odata fusese atat de scarbita incat sparsese oglinda, imaginea ei reflectandu-se in zeci de cioburi.
"Esti o lasa!" ii spuse gandul.
"Taci!"
"Esti prea lasa sa faci ceva in legatura cu tine, poate daca n-ai fi asa de lasa el s-ar arata in sfarsit!"
"Vom vorbi astazi si despre el... poate..."
Pierduta in ganduri isi aduna lucrurile si pleca.
***
In parculet ii asteptau Bianca si prietenul sau. Liliana si Sandu se asezara pe o bancuta. Bianca ii urma.
"Spuneai ca ai vazut acea fiinta formata din ochi. Detaliaza, pentru Liliana. Eu i-am povestit pe scurt."
"Eram la cabana, era noapte, si m-au apucat fricile. Apoi a aparut aceasta fiinta care mi-a spus ca nu-mi va mai fi niciodata frica. Si de-atunci, nu mai simt frica deloc."
"Eu patesc acest lucru in fiecare seara." incepu Liliana "Este revelatia mea, adevarul meu personal, iar sunetul vocii lui este tumultul vietii mele inchis intr-o picatura de abis. Cum sa explic mai mult? Il iubesc! Dar el... nu exista... aici" ezita ea. "Defapt, sper ca el exista.
De-asta am venit. Stiti cu totii de ce restul lumii ma evita, iar eu, eu... vreau sa aflu niste raspunsuri. Experienta ta, Bianca, sugereaza ca intr-adevar ar aceste lucruri ar fi adevarate."
Liliana isi aprinse o tigara. Fumul ii invalui chipul.
Fum in minte, fum in suflet. Totul se contopea intr-un fum gros, acoperind adevarul. Pentru ca cei care-l cunosc, doar soptesc, niciodata nu-l striga. Iar cei care-l cauta intotdeauna striga, asa incat nu sunt capabili sa asculte soaptele.
O picatura de vopsea portocalie se amesteca cu sangele ce-i tasnea din buzele muscate.
Firava raza de soare ce strapungea fereastra murdara ii mangaie chipul ingandurat. Liliana inchise ochii.
De cate ori o infuria ceva, Liliana picta. Se gandea la oamenii pentru care nu era deca o ratacita, o bucatica de nimic. Cat au nedreptatit-o toti! Cum lovea cu pumnii in pereti pana acestia se invineteau si tasnea sangele!
"Dar astazi n-ar trebui sa ma simt asa." isi spuse ea in timp ce aseza pesulele si culorile in cutiutele lor. "Astazi o sa primesc niste raspunsuri".
Se spala, privindu-si scarbita chipul in oglinda. Isi aminti ca odata fusese atat de scarbita incat sparsese oglinda, imaginea ei reflectandu-se in zeci de cioburi.
"Esti o lasa!" ii spuse gandul.
"Taci!"
"Esti prea lasa sa faci ceva in legatura cu tine, poate daca n-ai fi asa de lasa el s-ar arata in sfarsit!"
"Vom vorbi astazi si despre el... poate..."
Pierduta in ganduri isi aduna lucrurile si pleca.
In parculet ii asteptau Bianca si prietenul sau. Liliana si Sandu se asezara pe o bancuta. Bianca ii urma.
"Spuneai ca ai vazut acea fiinta formata din ochi. Detaliaza, pentru Liliana. Eu i-am povestit pe scurt."
"Eram la cabana, era noapte, si m-au apucat fricile. Apoi a aparut aceasta fiinta care mi-a spus ca nu-mi va mai fi niciodata frica. Si de-atunci, nu mai simt frica deloc."
"Eu patesc acest lucru in fiecare seara." incepu Liliana "Este revelatia mea, adevarul meu personal, iar sunetul vocii lui este tumultul vietii mele inchis intr-o picatura de abis. Cum sa explic mai mult? Il iubesc! Dar el... nu exista... aici" ezita ea. "Defapt, sper ca el exista.
De-asta am venit. Stiti cu totii de ce restul lumii ma evita, iar eu, eu... vreau sa aflu niste raspunsuri. Experienta ta, Bianca, sugereaza ca intr-adevar ar aceste lucruri ar fi adevarate."
Liliana isi aprinse o tigara. Fumul ii invalui chipul.
Fum in minte, fum in suflet. Totul se contopea intr-un fum gros, acoperind adevarul. Pentru ca cei care-l cunosc, doar soptesc, niciodata nu-l striga. Iar cei care-l cauta intotdeauna striga, asa incat nu sunt capabili sa asculte soaptele.
marți, 7 februarie 2012
De cealalta parte a lunii
Batranele grinzi din lemn scarsneau din cand in cand in intuneric. Noaptea inghitise fiecare coltisor acoperit de panze de paianjen, fiecare carte legata in piele de pe fiecare raft al bibliotecii, soba veche din sufragerie in care focul se stinsese.
O singura lumanare ca un luceafar pierdut intr-un univers de cerneala, licarea firav in camera Biancai.
Fata zacea nemiscata cu ochii pironiti pe usa care parca voia sa se deschida, ca din spatele ei sa razbeasca umbre infricosatoare, corpuri stranii si contorsionate. Urlete mute ii strapungeau creierul. Ii vedea desi nu ii vedea, ii auzea desi nu ii auzea. Frica se ghemuise adanc in sufletul ei singuratic. Si cata suferinta adunase de-a lungul timpului, incapabila sa sparga gheata neincrederii si sa urle SINGURA IMPOTRIVA TUTUROR!
Isi amintea cum se refugia la munte, in poiana din spatele cabanei si isi urla tristetea, intocmai ca un lup. Urla impotriva fricilor ce o cuprindeau in fiecare noapte. Impotriva celor care de-a lungul timpului au incercat s-o ingenuncheze si s-o condamne. Impotriva tuturor tiranilor si judecatorilor.
Tacere.
Doar urletul viscolului dezlantuit.
Si de-odata...
Parca o picatura de vis s-ar fi oglindit in ceata amara a realitatii, indulcind-o...
Pentru ca in fata ei statea o creatura ciudata, formata numai din ochi. Ochi de diferite culori, cu diferite sentimente, ochi tristi, ochi ingandurati, ochi tineri si veseli, ochi plini de sperante. Multimea de ochi parca reunea insasi intelepciunea. Si oricat de infricosatoare ar fi parut aceasta aparitie, nu mai simtea frica.
"De astazi, nu-ti va mai fi teama", au fost singurele cuvinte are nalucii, dupa care aceasta disparu ca si cum n-ar fi fost.
O singura lumanare ca un luceafar pierdut intr-un univers de cerneala, licarea firav in camera Biancai.
Fata zacea nemiscata cu ochii pironiti pe usa care parca voia sa se deschida, ca din spatele ei sa razbeasca umbre infricosatoare, corpuri stranii si contorsionate. Urlete mute ii strapungeau creierul. Ii vedea desi nu ii vedea, ii auzea desi nu ii auzea. Frica se ghemuise adanc in sufletul ei singuratic. Si cata suferinta adunase de-a lungul timpului, incapabila sa sparga gheata neincrederii si sa urle SINGURA IMPOTRIVA TUTUROR!
Isi amintea cum se refugia la munte, in poiana din spatele cabanei si isi urla tristetea, intocmai ca un lup. Urla impotriva fricilor ce o cuprindeau in fiecare noapte. Impotriva celor care de-a lungul timpului au incercat s-o ingenuncheze si s-o condamne. Impotriva tuturor tiranilor si judecatorilor.
Tacere.
Doar urletul viscolului dezlantuit.
Si de-odata...
Parca o picatura de vis s-ar fi oglindit in ceata amara a realitatii, indulcind-o...
Pentru ca in fata ei statea o creatura ciudata, formata numai din ochi. Ochi de diferite culori, cu diferite sentimente, ochi tristi, ochi ingandurati, ochi tineri si veseli, ochi plini de sperante. Multimea de ochi parca reunea insasi intelepciunea. Si oricat de infricosatoare ar fi parut aceasta aparitie, nu mai simtea frica.
"De astazi, nu-ti va mai fi teama", au fost singurele cuvinte are nalucii, dupa care aceasta disparu ca si cum n-ar fi fost.
vineri, 27 ianuarie 2012
Visam
Urletul viscolului m-a inchis in el,
Aripi de furtuni imi lovesc obrajii si imi insangereaza buzele,
Picaturi de rosu pe imaculatul zapezii.
Visam ca merg pe un pod deasupra unui lac inghetat.
Deodata, alunec si cad. Ma zbat sa ies la suprafata, in timp ce gheata se solidifca deasupra mea. Niciun scancet, doar respiratia sacadata si sufocarea...
Aripi de furtuni imi lovesc obrajii si imi insangereaza buzele,
Picaturi de rosu pe imaculatul zapezii.
Visam ca merg pe un pod deasupra unui lac inghetat.
Deodata, alunec si cad. Ma zbat sa ies la suprafata, in timp ce gheata se solidifca deasupra mea. Niciun scancet, doar respiratia sacadata si sufocarea...
marți, 3 ianuarie 2012
Phoenix
Asculta razele soarelui cum se izbesc de turturi.
Priveste aripi arzande cum se transforma in cenusa.
Simte respiratia fragila a fiintei pure ce tocmai a renascut.
Oriunde te-ar purta pasii, sub ei vor incolti mistere si minuni.
Frumusetea ultimei lumanari ce te asteapta palpaind, sa-ti frangi degetele in lumina ei. Sa cuprinzi cu ele intunericul sufletului meu.
Priveste aripi arzande cum se transforma in cenusa.
Simte respiratia fragila a fiintei pure ce tocmai a renascut.
Oriunde te-ar purta pasii, sub ei vor incolti mistere si minuni.
Frumusetea ultimei lumanari ce te asteapta palpaind, sa-ti frangi degetele in lumina ei. Sa cuprinzi cu ele intunericul sufletului meu.
marți, 20 decembrie 2011
Capul care va cadea
Se apropie momentul cand sabia iarasi va taia, inima iarasi se va frange. Se va frange la nesfarsit, acea secunda blestemata picurata intr-un infinit ocean al timpului.
"Si capul va cadea insangerat la pamant, la pamant", murmura vocea sfidatoare. Tristetea e o gheara ce-ti frange simturile pana cand ceata linistitoare a nebuniei acopera mintea obosita. Si o amuteste. Ceata in care pana si iluziile palesc, se pierd, abandonate, leagane firave din panza de paianjen care nu te mai pot sustine deasupra prapastiei.
"Si capul va cadea insangerat la pamant, la pamant", spune vocea mereu, regina unui intuneric asurzitor. Fum, fum, mult fum...
"Si capul va cadea insangerat, la pamant".
Si fiindca nu te-ai predat, vei infrunta moartea, umilinta, si te vei imbaia in raul durerii, ca intr-un final... dar am ajuns oare la final?
Aha... inca nu te lasi...
"Si capul va cadea insangerat la pamant, la pamant", murmura vocea sfidatoare. Tristetea e o gheara ce-ti frange simturile pana cand ceata linistitoare a nebuniei acopera mintea obosita. Si o amuteste. Ceata in care pana si iluziile palesc, se pierd, abandonate, leagane firave din panza de paianjen care nu te mai pot sustine deasupra prapastiei.
"Si capul va cadea insangerat la pamant, la pamant", spune vocea mereu, regina unui intuneric asurzitor. Fum, fum, mult fum...
"Si capul va cadea insangerat, la pamant".
Si fiindca nu te-ai predat, vei infrunta moartea, umilinta, si te vei imbaia in raul durerii, ca intr-un final... dar am ajuns oare la final?
Aha... inca nu te lasi...
Fantome
Odata ca niciodata, intr-un vis, timpul lasa urme apasate de pasi in nisipul orelor trecute.
Calatoria inspaimantatoare pentru care ai da totul numai s-o simti cum iti incolteste sub piele, a inceput.
Si simti sufletul cum ingheata, amutindu-si cantecele.
Dar iti continui drumul singuratic prin paduri intunecate, iar crengi ascutite, din ce in ce mai ascutite, iti smulg particele de inima. Si tu calci in continuare pe spini, durere atat de intensa si de placuta. Pentru ca te apropii... De cine?
Nici tu nu mai stii. Dar continui sa lupti.
Pentru cine?
Odata ca niciodata...
Calatoria inspaimantatoare pentru care ai da totul numai s-o simti cum iti incolteste sub piele, a inceput.
Si simti sufletul cum ingheata, amutindu-si cantecele.
Dar iti continui drumul singuratic prin paduri intunecate, iar crengi ascutite, din ce in ce mai ascutite, iti smulg particele de inima. Si tu calci in continuare pe spini, durere atat de intensa si de placuta. Pentru ca te apropii... De cine?
Nici tu nu mai stii. Dar continui sa lupti.
Pentru cine?
Odata ca niciodata...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)