Zilele Bucurestiului

Au trecut si zilele Bucurestiului. Cu spectacole, targuri, degustari de vin si plimbari.

Impreuna cu o prietena, ne-am zis ca ar fi interesant de vazut Muzeul Antipa, proaspat renovat.
Dupa o coada interminabila ce se intindea pe zeci de metri, formata in mare parte din copii si parintii lor, am reusit sa intram.

Mai intai se viziteaza subsolul.

Mi-a atras atentia o meduza numita Inima Marii. Si chiar semana, daca te uitai atent, cu o inima. O inima fragila si transparenta.

Inainte de a vizita etajul intai, ne-am odihnit un pic pe scari (bine ca nu ne-a observat nimeni).
Nu mai stiu sigur daca la subsol sau la etajul intai, este amenajata o pestera foarte realista (daca privesti cu atentie observi cum,printre stalactite si stalacmite, iti fac cu ochiul niste cranii).

La etaj, cateva oase de dinozaur te saluta de la inaltime, mai privesti animale impaiate din toate colturile lumii aranjate pe categorii, si un ecran imens deasupra pe care sunt proiectati nori.

La doi, m-am speriat de niste mumii sinistre, in timp ce Deea facea poze statuilor din vitrine.

Mi-a placut foarte mult, si imi pare rau ca n-am reusit sa bifez mai multe evenimente. Eh, poate la anul!
Pace!

Expeditie la capatul lumii(2)

O ploaie torentiala rece, de noiembrie, alungase trecatorii. Ramasese doar el, stingher, pe o banca din parculetul amenajat in intersectie.
Cu fiecare picatura de ploaie, cate o molecula din disperarea care il ardea pe dinauntru se stingea.
Isi aducea aminte accidentul acela teribil, strigatul ei perforandu-i mintea.

"Ceilalti nu inteleg. Oare stiu, oare banuiesc macar cum este sa fii captiv in strigatul cuiva?"

Se ridica de pe banca furios. Strazile i se dezvaluiau gri si pustii.

Pasii l-au purtat pe langa floraria din coltul intersectiei, iar ochii i s-au odihnit o clipa pe crizantemele din glastra. Un strop de frumusete, ca o mangaiere in tot delirul acela...

Isi aprinse o tigara. Chipul ei se confunda cu imaginea crizantemei.

Ajuns acasa, controla din instinct cutia postala. Cu uimire descoperi un caiet mototolit. Il lua cu grija si il deschise. Dintre pagini aluneca o crizantema presata.

"Sorin, nu-ti pierde speranta. Te astept pe Arena. Mael", scria pe prima pagina. Un sentiment ciudat il cuprinse, ca si cum inima sa ar fi fost de foc, ca si cum fiecare respiratie a sa ar fi cutremurat pamantul.

Inainte de a-si da seama clar ce face, o lua la fuga spre spital. Alerga prin ploaia din ce in ce mai rece, insa corpul lui ardea.

Intra in salon, asezandu-se langa patul ei. Nici o miscare. Coma profunda.
Era atat de frumoasa... Lua floarea presata si o aseza pe perna ei.
O saruta. Ca si cum ar fi fost tot ceea ce ar fi putut face.
Dintr-o data aparatele la care era legata innebunira.
Dana deschise ochii, acoperindu-l intr-o privire calda.


2.00 AM. Caldura sufocanta nu-l lasa sa adoarma.
Sorin se trezi si incepu sa cotrobaie prin sertarul biroului. Gasi ce cauta, caietul. Trecuse aproape un an de la acel miracol.
Intr-adevar, caietul i-a redat speranta. Insa bucuria trezirii Danei, job-ul in paralel cu facultatea l-au oprit sa cerceteze mai departe inscrisul.
Deschise computerul si tasta "Arena Bucuresti" pe Google.