O ploaie torentiala rece, de noiembrie, alungase trecatorii. Ramasese doar el, stingher, pe o banca din parculetul amenajat in intersectie.
Cu fiecare picatura de ploaie, cate o molecula din disperarea care il ardea pe dinauntru se stingea.
Isi aducea aminte accidentul acela teribil, strigatul ei perforandu-i mintea.
"Ceilalti nu inteleg. Oare stiu, oare banuiesc macar cum este sa fii captiv in strigatul cuiva?"
Se ridica de pe banca furios. Strazile i se dezvaluiau gri si pustii.
Pasii l-au purtat pe langa floraria din coltul intersectiei, iar ochii i s-au odihnit o clipa pe crizantemele din glastra. Un strop de frumusete, ca o mangaiere in tot delirul acela...
Isi aprinse o tigara. Chipul ei se confunda cu imaginea crizantemei.
Ajuns acasa, controla din instinct cutia postala. Cu uimire descoperi un caiet mototolit. Il lua cu grija si il deschise. Dintre pagini aluneca o crizantema presata.
"Sorin, nu-ti pierde speranta. Te astept pe Arena. Mael", scria pe prima pagina. Un sentiment ciudat il cuprinse, ca si cum inima sa ar fi fost de foc, ca si cum fiecare respiratie a sa ar fi cutremurat pamantul.
Inainte de a-si da seama clar ce face, o lua la fuga spre spital. Alerga prin ploaia din ce in ce mai rece, insa corpul lui ardea.
Intra in salon, asezandu-se langa patul ei. Nici o miscare. Coma profunda.
Era atat de frumoasa... Lua floarea presata si o aseza pe perna ei.
O saruta. Ca si cum ar fi fost tot ceea ce ar fi putut face.
Dintr-o data aparatele la care era legata innebunira.
Dana deschise ochii, acoperindu-l intr-o privire calda.
2.00 AM. Caldura sufocanta nu-l lasa sa adoarma.
Sorin se trezi si incepu sa cotrobaie prin sertarul biroului. Gasi ce cauta, caietul. Trecuse aproape un an de la acel miracol.
Intr-adevar, caietul i-a redat speranta. Insa bucuria trezirii Danei, job-ul in paralel cu facultatea l-au oprit sa cerceteze mai departe inscrisul.
Deschise computerul si tasta "Arena Bucuresti" pe Google.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu