Sorin privi intimidat cladirea imensa ce spinteca cerul. Geamurile sparte de la etajele superioare ii zambeau parca amenintator. Nori grei se adunasera deasupra Arenei, intunecandu-i si mai mult structura ruginita. "Locul perfect unde s-ar putea ascunde diavolul",gandi Lavinia amintindu-si de sfaturile matusii ei.
-Heeei, salutare! Interesanta constructia, asa-i? Prespun ca vreti sa intrati?
Sorin si Lavinia se intoarsera mirati catre persoana care le vorbise.
Primul lucru pe care l-au observat a fost privirea jucausa a tinerei: doi ochi caprui, imensi, ii fixau cu atentie.
-Liliana! se prezenta ea. Incantata! Cu ce intentii pe-aici?
Sorin scoase caietul misterios din ghiozdan si i-l arata:
-L-am primit impreuna cu o minune, dar mai multe trebuie sa stie Mael... ai idee cine este sau cum il pot gasi?
-Mael detine localul acesta. Sunt o gramada de povesti despre el... Se spune ca undeva, in Arena, exista o camera speciala pe care Mael o deschide numai spre dimineata, cand pleaca majoritatea clientilor. Odata ce-ai intrat acolo ti-ai pierdut mintile. Insa... daca rezisti... destul... fara sa inebunesti... ti se va implini o dorinta. Eu o sa astept astazi, pana dimineata -stiu ca sunt multe ore la mijloc... Dar am o gramada de dorinte!
Liliana deschise hotarata usa din lemn putrezit.
Unele locuri au o personalitate aparte care te te uimeste si te reduce la tacere. Sorin, Lavinia si Liliana se aflau intr-un astfel de loc. Imensele grinzi din lemn, mesele din lemn masiv, tavanul inalt ii faceau sa se simta mici. Era ceva, ceva care le taia respiratia.
La una dintre mese doi barbati discutau. Primul dintre ei, inalt, brunet, cu parul incalcit si ochi scanteietori, celalt blond, tuns scurt, imbracat intr-o haina de iarna, imblanita, complet absorbit de ceea ce ii povestea interlocutorul lui.
Liliana se strecura ca o umbra in spatele lor.
Cel brunet se ridica si isi conduse prietenul in fata unei porti inalte. Liliana isi stapani cu greu un tipat de bucurie. Incaperea fermecata! Cand brunetul deschise usa, navali inauntru si inchise usa dupa ea.
Se simtea usoara, usoara, atat de usoara incat ar fi putut zbura. O padure deasa i se dezvaluia, crescand odata cu privirea ei.
Copacii dansau nebuneste in bataia furtunii. Liliana incerca sa se adaposteasca de vantul care o ingheta, de ploaia care o uda pana la piele. Se arunca la radacina unui copac. Inchise ochii: mii de culori ii invadara mintea. Simtea cum spatiul se strange in jurul ei. Deschise ochii si se trezi in cea mai adanca bezna. Parca sufletul ei s-ar fi transformat in plumb, greutatea lui obligand-o sa cada la pamant.
good storyline...pe departe una dintre primele povestiri care ma capteaza.abea astept sa vad urmarea
RăspundețiȘtergere