luni, 24 octombrie 2011

Batranii din ziua de azi

Uneori, in autobuz, ma distrez tragand cu urechea la discutiile celorlalti.
Astazi am surprins o conversatie interesanta intre o doamna respectabila si doi adolescenti. Tema? Recentul cutremur din Turcia.

Batranica, foarte iritata: "Cand mai vine un cutremur si in Romania, sa omoare toti hotii din tara asta! Avem o tara plina de hoti si de nenorociti!"

Unul dintre adolescenti: "Da, da, asa este!"

Prietenul sau, distrat: "Niste animale!"

Batranica, din ce in ce mai nervoasa: "Care animale, macar animalele au caracter (?!) ! Sa vina un cutremur sa-i omoare pe toti!"

Sa incerci sa-i explici venerabilei doamne cata durere a produs acest cataclism in inimile celor afectati?
Sa incerci sa-i explici ca viata (fie si a unui "hot") este cel mai pretios si mai fragil dar pe care Dumnezeu ni l-a oferit? S-o intrebi cum ar reactiona daca, Doamne fereste, printre victimele unui eventual cutremur s-ar afla si copiii sau nepotii dansei?

Mai bine pas...

Si cand ii auzi ca se plang de "tineretul din ziua de azi"...





Site imagine:lolbyte.com



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu