Learn to Love

Traim in viteza. Tindem sa facem mai multe lucruri "utile", si mai putine lucruri "frumoase". Desi lucrurile "frumoase" sunt atat de simplu de facut!

E atat de simplu, ca si cand ai mangaia un catelus vagabond si murdar, cine stie de cand nu l-a mai mangaiat cineva? Fara sa-ti faci probleme ca-ti pateaza pantalonii "de firma" in timp ce se gudura pe langa tine. Ai facut o fiinta fericita! Mie, personal, asta imi lumineaza intreaga zi.

Mai mult decat orice succes la facultate sau la serviciu.

Pana la urma, a face pe cineva fericit este un succes extraordinar :).

Oţel

Privea cum fumul de tigara se contopeste cu lumina catifelata a soarelui de toamna, intr-o imbratisare fugara.

Un catelus ciufulit ii lingea mana dreapta, ancorata de-a lungul bancii in nepasare. Arunca tigareta, apuca geanta care zacea cuminte la cativa centimetri de ea, scoase caietele, eseurile si cursurile si le arunca si pe ele in iarba vestejita. Mototoli geanta pana ce aceasta deveni o perna comoda, pe care isi propti capul. Scrum purtat de vantul fosnitor si jucaus, scrum in par, scrum pe obraji.

Lacrimi de scrum, din cenusa. "Lacrimile sunt doar expresia faptului ca fiinta ta se frange si se incolaceste neputincioasa la pamant."

De cati ani nu mai plansese cu adevarat, inecandu-si amaraciunea in fumul gros al tigaretelor? "Clar, o sa plang mai des, o sa fumez mai putin!" 

Lumina palea incet, norii reflectand razele apusului in nuante aprinse de portocaliu si roz. Stia ca e prea departe ca sa-i mai pese, ca ramasese singurul spectator din intunecata sala de teatru. "Singuratatea asta, pana la urma, e doar o mica halta in care poposeste timp nedeterminat trenul vietii tale, dandu-ti ocazia sa te linistesti si sa te recompui -poate sa cresti si sa te metamorfozezi in ceva si mai frumos decat esti deja".

"Clar, o sa fumez mai putin."


"Si-o sa simt mai mult!"

Pulbere si nu ma uita

Ma privesc intr-o oglinda ametitor de stralucitoare... de neteda. Am spart nenumarate oglinzi. Nu mai am putere s-o sparg si pe aceasta. Doar o ating usor, usor si cu parere de rau, observandu-mi camasa alba, calcata, ochii castanii care si-au pierdut stelele, pudra mata care-mi manjeste obrajii.

As vrea sa ma trantesc in iarba umeda si aspra, arsa si uscata, sa ma tolanesc printre frunze putrede si vestejite. Sa-mi incalcesc parul, sa-mi frec fata cu noroi proaspat. As cumpara si ceva alcool, dar nu ca sa beau. Niciodata nu mi-a placut gustul bauturii -vodca e prea inecacioasa, vinul si lichiorul mi se par gretoase. Insa mi-as imbiba hainele in alcool. Mi-as turna vodca in par.

Mi-as descalta pantofii ca sa simt asfaltul rece si neprietenos cu talpile.

M-as "re-colora". Am fost, odata ca niciodata, colorata (caci asa am fost cu totii).

Flori de suflet

Ochi pierduti printre oglinzi,
ei vor numai in adancuri
sa se regaseasca,
dar
pleoapele s-au inchis.

Foc risipit
incearca sa arda mistuitor
in timp ce deseneaza umbre
dar
cenusa l-a topit.

Cuvinte mute care viseaza cantece.

Rugina

..::Rugina::..

Cuprinde pamantul umed cu palmele
si
Simte-i aroma proaspata;
manusile din matase alba s-au intinat
dar tu
Unge-ti fata cu noroiul intunecat
si uita de ele.

Alunga razele soarelui calauzitor
si
acopera-ti tamplele cu noaptea
pentru ca in ochii tai sa rasara stele.

Rasaritul

..::Rasaritul::.. Ceata diminetii invaluise oglinda nemiscata a lacului, acoperind nuferii cu roua proaspata. Noaptea inca pulsa din interiorul celor catorva ore care mai ramasesera pana la rasarit, magia ei devenind parca persistenta.
O rasuflare straina ii mangaie obrajii. Liliana se incrunta, in somn. Rasuflarea cobori spre gat, urmandu-i linia corpului, si zabovi asupra palmei deschise. Ceva ii atingea degetele rasfirate. Intredeschise ochii si observa printre gene silueta intunecata a unui caine. Apoi simti colti in mana dreapta, care o apucau usor, ca intr-o dezmierdare.
Liliana tresari si se ridica din iarba proaspata. Rochia, atat de bine aranjata cu o seara inainte, zacea infasurata pe corpul ei, uda si plina de noroi.

Privi atent silueta prin intuneric, pentru ca nu voia sa aprinda lanterna, si observa lupul negru care o adulmecase in timp ce dormea. Acum sedea la cativa pasi de ea, parca analizand-o.

Nu-i era frica.

Astepta, impietrita, ca lupul sa se repeada asupra ei. Dar lupul nu sari. Incepu sa se gudure, lingandu-i palmele reci. Liliana se apropie de el si il imbratisa. Isi ascunse fata in blana lui moale si incepu sa planga.

Cateva minute privira amandoi unul in ochii celuilalt. Ochi stralucitori si salbatici fata in fata cu ochi inlacrimati si desnadajduiti.
Ca atunci cand fulgerul atinge marea, electrizand-o.

Liliana se ridica brusc si incepu sa alerge, alaturi de lupul negru, doua umbre prin noaptea ce se descompunea usor usor in jurul lor. Padurea se rarise, iar drumul incepu sa urce. N-a mai alergat niciodata in viata ei atat de mult, insa nu simtea deloc oboseala. Nici regret, parasind padurea. Urcara impreuna pe stanci, pana cand cerul se lumina.

Liliana se aseza pe o stanca, zambind. Vantul i se juca prin parul incurcat, in timp ce ea mangaia lupul.
Voia o tigara. Abia acum observa ca uitase rucsacul in care avea lanterna, ceva de mancare si pachetul de tigari, in padure. "Ei, un motiv bun ca sa ne lasam de fumat, nu-i asa, prietene?" ii zise, si lupul i se lipi de picioare.

Dansand pe franghie

..::Dansand pe franghie::.. Satul se pierdea in flacarile apusului. Casutele din chirpici, mangaiate de ultimele sclipiri ale soarelui, o salutau din departare. Campul i se deschidea verde, proaspat si viu.
Mirosul de iarba cosita ii invada plamanii, inviorand-o, mai ales ca pe timpul zilei fumase mai mult decat de obicei.
Se opri la marginea unui lan de floarea soarelui, gandindu-se sa rupa o floare, sa poarte cu ea macar un soare micut, in noaptea care se lasa rapid.
Ii atinse usor petalele si se razgandi.
"Daca o iau cu mine, in cateva ore va muri."

Si isi continua drumul, pe poteca ingusta si plina de gropi. Mai avea cativa kilometrii buni de mers.

Peste o jumatate de ora, intunericul racoros o prinse din urma. Aroma de iarba cosita devenise si mai persistenta, aproape ametitoare. Liliana isi deschise rucsacul, cautand lanterna.
"In curand or sa rasara Luna si stelele. Uneori, simti cum linistea asta canta. Nu poti asculta cantecul decat ca pe un ecou al mintii tale, si te intrebi daca n-a fost mereu acolo, doar ca numai acum l-ai observat. Poate fiecare suflet se deosebeste de celelalte printr-un cantec." Si parca-i era mila sa aprinda lanterna, stiind ca dupa aceea cantecul ar fi disparut.

Padurea se inalta fosnitoare la cativa pasi in fata ei. Ajunsese.

Copacii pareau niste strajeri din piatra, formand impreuna o bariera de netrecut. Liliana se strecura printre ei, afundandu-se din ce in ce mai mult in intuneric. "Padurea in care s-a pierdut Dorin, cand era mic...", gandi ea. Inima ii batea cu putere de fiecare data cand atingea vreun trunchi de copac sau vreo crenguta, fiindca era ca si cum l-ar fi atins pe Dorin. "Impregnat aici, peste tot."

Stinse lanterna, caci lumina electrica devenise un intrus.

Drumul o conduse intr-o poienita, inauntrul careia sclipea unduitoare oglinda unui lac.

Se descalta. Isi aranja mai bine rochia pe corp. Inchise ochii, resemnata. Avea buzele curbate, ca intr-un ultim sarut. Si inainta.

Se opri nehotarata numai cand apa ii ajunse la gat. Nuferi albi pluteau in jurul ei. Privi cerul instelat, Luna blanda care parea s-o roage sa se razgandeasca.

Dintr-o data, contrar vointei ei, pasii incepura s-o poarte spre mal. Se intinse in iarba, uda, infrigurata si trista.

Labirintul Dragonului

Aburi inghetati plutesc deasupra abisului incandescent,
si inimile intunecate ale cerului pulseaza, sangerand.

Fara armura, scut ori sabie.

Fara aripi stralucitoare,
navingand pe marea blestemata a fricii,
Nu poti uita cate talazuri te-au lovit,
asteptand razele purificatoare ale Soarelui.

Dragonul legat in lanturi de smarald respira flacari,
flacari calauzitoare,
In timp ce asteapta dorinta sa-l elibereze.

El va zbura deasupra muntilor de argint si va saruta stelele si luna,
Cautand prin labirintul viselor ochii marii si sufletul cerului.

De cealalta parte a lunii 2

Furie amestecata cu trasaturi hotarate de pensula pe panza alba. Culori aruncate nebuneste, ca intr-o furtuna, lasand in urma caracteristici fine ale aripii de inger. Rosul purpuriu al sangelui, albastrul turcoaz al marii, galbenul plin al soarelui. Melanj de rogvaiv.

O picatura de vopsea portocalie se amesteca cu sangele ce-i tasnea din buzele muscate.
Firava raza de soare ce strapungea fereastra murdara ii mangaie chipul ingandurat. Liliana inchise ochii.
De cate ori o infuria ceva, Liliana picta. Se gandea la oamenii pentru care nu era deca o ratacita, o bucatica de nimic. Cat au nedreptatit-o toti! Cum lovea cu pumnii in pereti pana acestia se invineteau si tasnea sangele!

"Dar astazi n-ar trebui sa ma simt asa." isi spuse ea in timp ce aseza pesulele si culorile in cutiutele lor. "Astazi o sa primesc niste raspunsuri".

Se spala, privindu-si scarbita chipul in oglinda. Isi aminti ca odata fusese atat de scarbita incat sparsese oglinda, imaginea ei reflectandu-se in zeci de cioburi.
"Esti o lasa!" ii spuse gandul.
"Taci!"
"Esti prea lasa sa faci ceva in legatura cu tine, poate daca n-ai fi asa de lasa el s-ar arata in sfarsit!"
"Vom vorbi astazi si despre el... poate..."

Pierduta in ganduri isi aduna lucrurile si pleca.

***

In parculet ii asteptau Bianca si prietenul sau. Liliana si Sandu se asezara pe o bancuta. Bianca ii urma.
"Spuneai ca ai vazut acea fiinta formata din ochi. Detaliaza, pentru Liliana. Eu i-am povestit pe scurt."
"Eram la cabana, era noapte, si m-au apucat fricile. Apoi a aparut aceasta fiinta care mi-a spus ca nu-mi va mai fi niciodata frica. Si de-atunci, nu mai simt frica deloc."
"Eu patesc acest lucru in fiecare seara." incepu Liliana "Este revelatia mea, adevarul meu personal, iar sunetul vocii lui este tumultul vietii mele inchis intr-o picatura de abis. Cum sa explic mai mult? Il iubesc! Dar el... nu exista... aici" ezita ea. "Defapt, sper ca el exista.
De-asta am venit. Stiti cu totii de ce restul lumii ma evita, iar eu, eu... vreau sa aflu niste raspunsuri. Experienta ta, Bianca, sugereaza ca intr-adevar ar aceste lucruri ar fi adevarate."
Liliana isi aprinse o tigara. Fumul ii invalui chipul.

Fum in minte, fum in suflet. Totul se contopea intr-un fum gros, acoperind adevarul. Pentru ca cei care-l cunosc, doar soptesc, niciodata nu-l striga. Iar cei care-l cauta intotdeauna striga, asa incat nu sunt capabili sa asculte soaptele.

De cealalta parte a lunii

Batranele grinzi din lemn scarsneau din cand in cand in intuneric. Noaptea inghitise fiecare coltisor acoperit de panze de paianjen, fiecare carte legata in piele de pe fiecare raft al bibliotecii, soba veche din sufragerie in care focul se stinsese.
O singura lumanare ca un luceafar pierdut intr-un univers de cerneala, licarea firav in camera Biancai.

Fata zacea nemiscata cu ochii pironiti pe usa care parca voia sa se deschida, ca din spatele ei sa razbeasca umbre infricosatoare, corpuri stranii si contorsionate. Urlete mute ii strapungeau creierul. Ii vedea desi nu ii vedea, ii auzea desi nu ii auzea. Frica se ghemuise adanc in sufletul ei singuratic. Si cata suferinta adunase de-a lungul timpului, incapabila sa sparga gheata neincrederii si sa urle SINGURA IMPOTRIVA TUTUROR!

Isi amintea cum se refugia la munte, in poiana din spatele cabanei si isi urla tristetea, intocmai ca un lup. Urla impotriva fricilor ce o cuprindeau in fiecare noapte. Impotriva celor care de-a lungul timpului au incercat s-o ingenuncheze si s-o condamne. Impotriva tuturor tiranilor si judecatorilor.

Tacere.

Doar urletul viscolului dezlantuit.

Si de-odata...

Parca o picatura de vis s-ar fi oglindit in ceata amara a realitatii, indulcind-o...

Pentru ca in fata ei statea o creatura ciudata, formata numai din ochi. Ochi de diferite culori, cu diferite sentimente, ochi tristi, ochi ingandurati, ochi tineri si veseli, ochi plini de sperante. Multimea de ochi parca reunea insasi intelepciunea. Si oricat de infricosatoare ar fi parut aceasta aparitie, nu mai simtea frica.

"De astazi, nu-ti va mai fi teama", au fost singurele cuvinte are nalucii, dupa care aceasta disparu ca si cum n-ar fi fost.

Visam

Urletul viscolului m-a inchis in el,
Aripi de furtuni imi lovesc obrajii si imi insangereaza buzele,
Picaturi de rosu pe imaculatul zapezii.

Visam ca merg pe un pod deasupra unui lac inghetat.
Deodata, alunec si cad. Ma zbat sa ies la suprafata, in timp ce gheata se solidifca deasupra mea. Niciun scancet, doar respiratia sacadata si sufocarea...

Phoenix

Asculta razele soarelui cum se izbesc de turturi.
Priveste aripi arzande cum se transforma in cenusa.
Simte respiratia fragila a fiintei pure ce tocmai a renascut.

Oriunde te-ar purta pasii, sub ei vor incolti mistere si minuni.
Frumusetea ultimei lumanari ce te asteapta palpaind, sa-ti frangi degetele in lumina ei. Sa cuprinzi cu ele intunericul sufletului meu.