O rasuflare straina ii mangaie obrajii. Liliana se incrunta, in somn. Rasuflarea cobori spre gat, urmandu-i linia corpului, si zabovi asupra palmei deschise. Ceva ii atingea degetele rasfirate. Intredeschise ochii si observa printre gene silueta intunecata a unui caine. Apoi simti colti in mana dreapta, care o apucau usor, ca intr-o dezmierdare.
Liliana tresari si se ridica din iarba proaspata. Rochia, atat de bine aranjata cu o seara inainte, zacea infasurata pe corpul ei, uda si plina de noroi.
Privi atent silueta prin intuneric, pentru ca nu voia sa aprinda lanterna, si observa lupul negru care o adulmecase in timp ce dormea. Acum sedea la cativa pasi de ea, parca analizand-o.
Nu-i era frica.
Astepta, impietrita, ca lupul sa se repeada asupra ei. Dar lupul nu sari. Incepu sa se gudure, lingandu-i palmele reci. Liliana se apropie de el si il imbratisa. Isi ascunse fata in blana lui moale si incepu sa planga.
Cateva minute privira amandoi unul in ochii celuilalt. Ochi stralucitori si salbatici fata in fata cu ochi inlacrimati si desnadajduiti.
Ca atunci cand fulgerul atinge marea, electrizand-o.
Liliana se ridica brusc si incepu sa alerge, alaturi de lupul negru, doua umbre prin noaptea ce se descompunea usor usor in jurul lor. Padurea se rarise, iar drumul incepu sa urce. N-a mai alergat niciodata in viata ei atat de mult, insa nu simtea deloc oboseala. Nici regret, parasind padurea. Urcara impreuna pe stanci, pana cand cerul se lumina.
Liliana se aseza pe o stanca, zambind. Vantul i se juca prin parul incurcat, in timp ce ea mangaia lupul.
Voia o tigara. Abia acum observa ca uitase rucsacul in care avea lanterna, ceva de mancare si pachetul de tigari, in padure. "Ei, un motiv bun ca sa ne lasam de fumat, nu-i asa, prietene?" ii zise, si lupul i se lipi de picioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu