Oţel

Privea cum fumul de tigara se contopeste cu lumina catifelata a soarelui de toamna, intr-o imbratisare fugara.

Un catelus ciufulit ii lingea mana dreapta, ancorata de-a lungul bancii in nepasare. Arunca tigareta, apuca geanta care zacea cuminte la cativa centimetri de ea, scoase caietele, eseurile si cursurile si le arunca si pe ele in iarba vestejita. Mototoli geanta pana ce aceasta deveni o perna comoda, pe care isi propti capul. Scrum purtat de vantul fosnitor si jucaus, scrum in par, scrum pe obraji.

Lacrimi de scrum, din cenusa. "Lacrimile sunt doar expresia faptului ca fiinta ta se frange si se incolaceste neputincioasa la pamant."

De cati ani nu mai plansese cu adevarat, inecandu-si amaraciunea in fumul gros al tigaretelor? "Clar, o sa plang mai des, o sa fumez mai putin!" 

Lumina palea incet, norii reflectand razele apusului in nuante aprinse de portocaliu si roz. Stia ca e prea departe ca sa-i mai pese, ca ramasese singurul spectator din intunecata sala de teatru. "Singuratatea asta, pana la urma, e doar o mica halta in care poposeste timp nedeterminat trenul vietii tale, dandu-ti ocazia sa te linistesti si sa te recompui -poate sa cresti si sa te metamorfozezi in ceva si mai frumos decat esti deja".

"Clar, o sa fumez mai putin."


"Si-o sa simt mai mult!"