Visez cum soarele apune intr-o geana de lumina. Pare ca un pictor excentric si-a varsat paleta de culori deasupra orizontului.
Padurea freamata in jurul nostru, plina de viata. Pasari ratacite se cheama unele pe celalte la cuiburi. Indepartat se aude cantelul misterios al orologiului din oras.
Apoi cadrul visului se schimba.
E intuneric si furtuna si alergam pe aleile inguste ale statiunii. Ploaia ne-a udat hainele si parul, si trasnetele din jur ne impartasesc energia lor. La fiecare tunet sufletul nostru explodeaza.
Peisajul se topeste, se transforma, ca plastilina in mainile unui copil.
Valurile marii se sparg la picioarele noastre. Dupa ce-am calatorit pe faleza pierduta, ne-am urcat pe stabilopozi si am privit cum soarele dispare, i-am urmarit ultimele sclipiri. Este noapte, este tarziu, o noapte instelata care ne intra in suflete.
Pe atunci credeam ca iubirea este busola mintii, ca ne ghideaza pasii pe cele mai intunecate carari ale vietii. Ca sigiliul ei poate fi un sarut.
Un sarut ca un talisman protector.
Si
Inca visez...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu