Se apropie momentul cand sabia iarasi va taia, inima iarasi se va frange. Se va frange la nesfarsit, acea secunda blestemata picurata intr-un infinit ocean al timpului.
"Si capul va cadea insangerat la pamant, la pamant", murmura vocea sfidatoare. Tristetea e o gheara ce-ti frange simturile pana cand ceata linistitoare a nebuniei acopera mintea obosita. Si o amuteste. Ceata in care pana si iluziile palesc, se pierd, abandonate, leagane firave din panza de paianjen care nu te mai pot sustine deasupra prapastiei.
"Si capul va cadea insangerat la pamant, la pamant", spune vocea mereu, regina unui intuneric asurzitor. Fum, fum, mult fum...
"Si capul va cadea insangerat, la pamant".
Si fiindca nu te-ai predat, vei infrunta moartea, umilinta, si te vei imbaia in raul durerii, ca intr-un final... dar am ajuns oare la final?
Aha... inca nu te lasi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu