Nu stiu cine sunt. Nu-mi mai pot aminti. Nu stiu unde sunt. Nu-mi pot da seama, pentru ca decorul se schimba de la secunda la secunda. Ziduri se cladesc in jurul meu, varuite si acoperite de trandafiri, apoi se darama si apar ziduri de caramida veche, mucegaita. Care se darama la randul lor. Cresc copaci, ii vad intai mici, apoi din ce in ce mai inalti, cresc pana devin stanci.
Am nevoie de putina liniste. Peisajul schimbator ma ameteste. Inchid ochii dar mintea imi este invadata de culori. Unele fulgeratoare, stridente, altele care ma invaluie ca intr-o imbratisare calda.
Si astept...
Singura constanta in universul acesta al schimbarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu